dar aici poţi dona şi idei

UNIMEDIA: La Mulți Ani, ființă dragă!

Publicat de Redacţia UNIMEDIA la 8 martie 2010 | Comentarii prin RSS

“Femeia, prin frumuseţea ei fizică şi morală, este marele stimulent al vieţii pentru omul normal, pictor, sculptor, muzician, poet, filosof şi om de ştiinţă, ca şi când în fiinţa ei şi-ar fi dat mâna toate cele nouă muze, fiice ale lui Zeus şi ale zeiţei Mnemosina”. Așa caracterizează ființele noastre dragi, Dan Begu, în cartea Umanitatea şi pacea.

Nouă, bărbaților din echipa NMG, nu ne rămâne decât să subscriem acestor cuvinte și, cu ocazia zilei de 8 Martie, aducem în dar tuturor femeilor urări de sănătate, multe bucurii și realizări frumoase!

Totodată, nu uităm că alături de noi, de-a lungul timpulului au fost mai multe doamne(deja) și domnițe pentru care avem tot respectul și toată dragostea. Unele dintre ele au fost alături de noi la începuturi, altele ne încălzesc cu sufletul lor mare în fiecare zi. Fiecare a fost și este deosebită, fiecare a reușit să ne cucerească prin omenie, gingășie și delicatețe!

Victoria Dumbravă, Aurica Rusnac, Maia Visterniceanu, Dana Dohotaru, Andreea Bălan, Victoria Neaga, Cristina Cioinac, Nadejda Diacon, Ana Trocin, Alexandrina Golub, Olesea Galusca, Nadia Afanasie, Doina Cernavca, vă urăm întâi muuuuuultă sănătate, cât mai multă satisfacție personală în viața de zi cu zi și să nu uitați că oricând și oriunde nu ați fi, “aveți rezervat” întotdeauna un loc călduț în suflețelele noastre!

Și, într-un final, dar nu cel mai puțin important, cuvinte calde și îmbrățișări bloggerițelor noastre: uneori mai tandre, alteori mai acide. Așa cum sunt, așa ne este drag de ele: Soacra Mică, Antonița Fonari și Nata Albot. Felicitări dragele noastre!

Pupături maaaari și dulci pentru fiecare ;)

Semnat: Băieții din echipa NMG! :)


Tag-uri: ,

7 comentarii la „UNIMEDIA: La Mulți Ani, ființă dragă!“

  1. Ala

    Tara cu femei spirituale si morale prezente are si viitor si istorie.

  2. Anatolie

    Mă alătur şi eu .

    8 martie

    Dis-de-dimineaţă narcişi şi ghiocei,
    Garoafe, cale, trandafiri, lalele,
    Brânduşe, brebenele, viorele…
    Împart iubitelor noastre femei,

    Şi razele solare în mănunchi
    Eu le aduc cu ele în genunchi,
    Şi-un cer pe cât se poate de senin
    Cu stele sclipitoare şi-un car plin,

    Dar nu cu flori, că flori le-am dat,
    Cu sănătate, noroc şi fericire,
    Şi multă, multă, multă iubire,
    Şi-un trai neprihănit şi-mbelşugat,

    Şi codrii le aştern la ale lor picioare
    Cu mirosul plăcut de primăvară,
    Ca vântul cald cu-a lui splendoare
    Să sufle de pe umeri acea povară
    Pe care-o poartă sărmana femeie
    Chiar de e gingaşă, frumoasă ca o fee.

    Iubită femeie, tu meriţi mult mai mult,
    Dar eu, fiind un suflet păcătos şi amărât
    Nu pot să-ţi dau mai mult decât – atât,
    Doar Dumnezeu poate să dea mai mult.

  3. Denis Zavorotnîi

    Stop neglijare! Femeia are prioritate!

    http://artificii.wordpress.com/2010/03/08/femeia-are-prioritate/

  4. Victoria*

    Merci baieti :D

  5. Olesea

    woowww :)
    foarte dragut din partea voastra!
    multumim mult!

  6. as

    Uitati ce am primit azi pe mail din newsletterul UNIMEDIEI iar cind am facut click pe link - stirea Nu iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii ! De de oare ??????

    Printr-o dispoziție, premierul Vlad Filat obligă toate instituțiile din subordinea guvernului să coordoneze cu el numirile în funcții
    Premierul Vlad Filat recunoaşte că a emis o dispoziţie, prin care obligă toate instituţiile pe care le are în subordine să coordoneze cu el orice numire, sau disponibilizare dintr-o funcţie sau alta. Deşi documentul a fost semnat încă în noiembrie, existenţa lui a devenit cunoscută publicului

  7. Aurica

    Merci baieti, abia acum citit :):)

Comentează

* - Obligatoriu
Blog oficial UNIMEDIA (http://blogs.unimedia.md)
Portalul de știri UNIMEDIA își caută coechipieri - pentru mers la bere, pentru muncă neremunerată în folosul comunității, dar și pentru știri. Garantăm transpirație, creștere profesională și ori de câte ori este necesar - bere după orele de serviciu :D Cei care sunt interesați să joace hora moldovenească în ritmul nostru, au bun simț și obrazul subțire sunt rugați să trimită un CV și o scrisoare de motivare la adresa redacției: info @ unimedia.md Se acceptă și dosare din partea studenților. Cerințe față de candidați: 1. Cunoașterea limbii române la un nivel avansat; 2. Energie; 3. Sociabili; 4. Responsabilitate; 5. Vârsta: 18 - 30 ani; Așteptăm SMS-urile de dragoste până la 20 februarie 2011 ;)